admin

Așteptări nerealiste din partea celor care vor să adopte un animal

În acest articol vorbim despre așteptări nerealiste și soluții pentru acestea în privința unui animal adoptat.

Atunci când dorim să adoptăm un câine care să umple golul lăsat de unul care nu mai e, ne așteptăm să găsim animalul perfect, uitând că atunci când l-am adus pe primul acasă, am investit mult timp și efort pentru a-l face perfect pentru noi.

Când adoptăm un câine, sunt multe aspecte de luat în considerare și sunt unele comportamente la care ne putem aștepta. Daca nu suntem pregătiți să le facem față, mai bine renunțăm la această idee.

Joey este primul câine pe care a trebuit să-l punem într-o cușcă. Era un căine foarte răsfățat, făcea tot ce voia, distrugea toată casa, ne trezea în mijlocul nopții să se joace. Deși aveam o părere proastă despre a pune câinii in cuști, acest lucru trebuia făcut în cazul lui Joey. Acum, dupa 8 ani, el doarme în cușcă, acesta fiind locul lui preferat. Cei care l-au adoptat înaintea noastră, n-au reușit să facă față acestor probleme și l-au dus înapoi.

Este frustrant să vedem oameni care adoptă câini și după câteva zile vor să-l returneze fiindca apar probleme la care nu se așteptau. Mai jos sunt enumerate câteva probelme comune pe care dacă nu le puteți rezolva, poate că nu sunteți pregătit pentru adopție.

Anxietate:
Imaginați-vムpentru o clipă cum ar fi să fiți obligați să trăiți într-o țară în care nu cunoașteți pe nimeni, nu știți limba sau obiceiurile. Exact ce se întâmplă cu un câine care ajunge de la un foster în casa voastră. Până când se va obișnui cu noua locuință, cu oamenii de acolo, cu programul nou pe care îl va avea, vă puteți aștepta la reacții de anxietate, cum […]

By |iunie 2nd, 2014|Alegerea unui câine, Educație și Comportament|Comentariile sunt închise pentru Așteptări nerealiste din partea celor care vor să adopte un animal

Cât cățel să îmi iau?

Obișnuit, persoanele care locuiesc la apartament doresc un câine mic, în timp ce persoanele care locuiesc la curte doresc un câine mare. Dar oare este singurul criteriu după care trebuie să ne alegem animalul?
Câinii mai mari nu au nevoie de mai mult spațiu. Bine, ocupă mai mult spațiu în pat sau au nevoie de o cușcă mai mare, dar un câine, cu cât este mai mare, cu atât are mai puțină energie de consumat alergând prin casă sau curte, respectiv de mai puțin timp la plimbările zilnice. Trebuie totuși să nu uităm că vârsta câinelui este foarte importantă când este vorba de energie.
Cât cățel vă permiteți? Un câine, cu cât este mai mare, cu atât mănâncă mai mult, are nevoie de zgarzi, hamuri, lese, boluri, culcușuri etc. mai mari, și implicit mai scumpe.
Câtă forță aveți? Un câine bine educat nu trage în lesă, dar chiar și cei mai educați căței pot să aibă „scăpări”. Puteți să țineți cățelul pe care doriți să-l adoptați dacă vrea să se bată cu alt câine în lesă sau dacă vrea să fugă după pisică?
Puteți să ridicați câte kg are câinele? Dacă se întâmplă un accident, va trebui ridicat în brațe pentru a fi dus la veterinar sau în mașină. Mai puteți conta pe cineva că vă ajută oricând este nevoie?
Totuși, trebuie să țineți cont și de spațiul în care locuiți. Dacă stați în chirie, s-ar putea să aveți mai multe dificultăți în a găsi un loc în care să vă mutați, mulți proprietari de apartamente fiind mai deschiși să primească animale de talie mică.

By |mai 28th, 2014|Alegerea unui câine|Comentariile sunt închise pentru Cât cățel să îmi iau?

Cum am devenit foster pentru Asociatia Nuca

La începutul lui februarie 2012 am citit pe Facebook un mesaj prin care se cerea ajutor pentru găzduirea temporară (foster) a unor căţei de circa 2 luni care fuseseră abandonaţi pe un ger cumplit la ghena de gunoi, băgați într-o cutie de detergent.
Era prima oară când întâlneam termenul de foster. Impresionatăde mesaj, m-am sfătuit cu prietenul meu, Alex, şi am hotărât că putem ajuta atât căţeii, cât şi persoana care-i salvase şi care acum era copleşită de responsabilitatea îngrijirii atâtor căţei, pe lângă câinii pe care îi avea deja. Aşa că am sunat – şi după câteva ore aveam acasă o mogâldeaţă pufoasă şi neagră pe care am botezat-o Tania. Eram emoţionaţi şi bucuroşi, în prima noapte nici n-am prea dormit. Eram mereu atentă la Tania, la cum respiră, dacă îi e bine etc :).
Aşa a început experiența noastră ca fosteri, care continuă şi acum. Amândoi ne doream şi un căţel (aveam un motan pe nume Sasha, care a fost foarte înţelegător şi ne-a sprijinit în decizia noastră de a aduce câini în casă 🙂 ), dar n-aveam experienţă directă de convieţuire şi lucru cu câini. A trebuit să ne deschidem minţile, inimile şi casa, să ne facem timp, să învăţăm, să fim răbdători şi empatici, să încercăm să înţelegem cum funcţionează mintea unui câine, cum trebuie să te comporţi cu ei, cum să-i ajuţi să depăşească traumele suferite, cum să-i pregăteşti cât mai bine pentru a putea fi adoptaţi cu succes.
După aproape doi ani şi opt câini ţinuţi în foster, e clar că a meritat experienţa, că vom continua cât vom putea pentru că e minunat să ştii că un câine de care nu i-a păsat nimănui sau, mai rău, căruia chiar i […]

By |mai 24th, 2014|Foster|Comentariile sunt închise pentru Cum am devenit foster pentru Asociatia Nuca

Microciparea înregistrată

By |mai 24th, 2014|Legislație|Comentariile sunt închise pentru Microciparea înregistrată

De ce foster?

Ar trebui…
Dupa ce ai petrecut cativa ani ca voluntar pentru protectia animalelor, la un moment dat zici: gata, a fost de ajuns, si eu am o viata, si eu trebuie sa traiesc. Nu mai pot in continuare sa fug dupa animale abandonate, lovite, chinuite de dimineata pana seara, si eu ar trebui sa traiesc. Trebuie sa ai grija de tine, ca au trecut vremuri cand la sfarsitul zilei te-ai prabusit in pat, fara sa stii daca ai mancat in ziua respectiva, sau nu….dar stii foarte bine care dintre caini a mancat, care era bolnav, si a inceput sa manance, care a refuzat mancarea si ai fugit cu el la medic…ca asta trebuie sa stii… dupa toate astea, te trezesti intr-o zi, si zici ca ar trebui sa faci ceva si pentru tine.
A venit timpul sa caut un loc de munca, si sa nu mai traiesc din banii familiei. In curand vei fi foarte preocupat, la sfarsitul lunii esti stresat, ca nu stii cum vei plati facturiile, langa job si treburi prin casa, nu mai ramane timp nici pentru tine, nu si pentru altceva….dar amintirile din acele vremuri traiesc in continuare in tine.
Desi visezi din ce in ce mai rar cu animale chinuite, bolnave, desi nu mai petreci ziua alergand dupa animale abandonate, totusi te bantuie….. ramane in tine.
Pe internet te uiti numai cu coltul ochiului la postari cu animale abandonate, chinuite, dar de fiecare data iti vine in minte ce ar trebui facut. Cauti solutii, fara sa vrei, fara sa constientizezi, dar dupa ce dai mai jos pe pagina, sa nu mai vezi anuntul….  tot te gandesti ca ar trebui sa facem ceva… dar… ramai cu „ar trebui”. Ar trebui sa facem ceva, ar […]

By |mai 24th, 2014|Foster|Comentariile sunt închise pentru De ce foster?

Cum ne pregătim pentru sosirea noului nostru prieten

Felicitări pentru faptul că ați decis să adoptați un cățel! Din păcate, primele zile, sau chiar săptămâni, pot fi mai dificile, dar merită efortul! Urmeaza 10-15 ani în care noul dumneavoastră prieten va fi alături și va face să merite din plin efortul inițial.
Pentru ca noul membru al familiei să se adapteze mai ușor, precum și dumneavoastră, va trebui să luați niște măsuri îniante de a-l aduce acasă.
1. Faceți o ședință de familie: stabiliți care vor fi responsabilitățile fiecăruia, ce va avea voie cățelul să facă și ce nu. Într-o familie în care nu există reguli, câinele va deveni șeful și va face ce dorește. Stabiliți orele de masă, ce va mânca, cine, cât și când îl plimbă, unde va dormi, ce veți face cu el în vacanță, la ce medic veți merge, cum îl veți educa (să meargă în lesă, sa aștepte – alegeți ajutor profesional sau îl dresați în casă?), în ce camere va avea voie și orice altceva este relevant pentru creșterea și educarea câinelui.
2. Achiziționați toate accesoriile necesare: lesă, ham/zgardă, boluri pentru apă și mâncare, coșuleț pentru dormit, jucării, hrană și recompense.
3. Aduceți-l acasă când aveți câteva zile libere: îl veți ajuta să se adapteze mai ușor la noua familie, va învăța programul de mers afară și va putea fi urmărit pentru a-i fi corectate greselile.
Dacă adoptați un cățel NUCA, cel mai probabil este deja învățat să facă afara și are toate procedurile medicale la zi. Cu toate astea, cel mai bine este ca odată ce adoptați cățelul, să mergeți la medicul veterinar pentru un examen clinic, pentru a vedea dacă toate vaccinurile și deparazitările sunt la zi!, pentru a verifica microcipul sau implanta unul și a stabili când se […]

By |aprilie 29th, 2014|Educație și Comportament|Comentariile sunt închise pentru Cum ne pregătim pentru sosirea noului nostru prieten

Câine la apă

“Orice câine ştie să înoate“ – Această afirmaţie este un mit!

Nu toţi câinii ştiu să înoate din instinct. De exemplu, rasele cu blana lungă au de  suportat o greutate considerabilă în apă, iar căţeii cu botul scurt pot avea probleme respiratorii în timpul înotului.  Câinii, la fel ca şi oamenii, au preferinţele lor: unora le place, unora nu le place în apă.

Pentru a vă obişnui căţelul în apă, fie el junior sau adult, asiguraţi-vă că prima lui experienţă cu apa este una jucăusă şi plăcută. Pentru început puteţi folosi un bazin gonflabil de înălţime mai scăzută şi în care să puneţi biscuiţi sau jucării (ce vor pluti pe apă) îndemnând căţelul să le scoată singur.

De asemenea puteţi folosi un bol de plastic plutitor în care puneţi porţii din mâncarea lui.  Pentru a mânca, el va trebui să intre cu picioarele în apă să ajungă la “insula gustoasă”.  Acest joc este unul foarte plăcut şi benefic (răcoritor) pentru zilele de caniculă. Totuşi apa din bazin nu trebuie să fie foarte rece, doar puţin răcoroasă.

Când căţelul intră fără ezitare cu toate labuţele în apă, puteţi trece la etapa următoare: un lac sau un râu cu nivel de apă scăzut şi cu temperatură potrivită. Intraţi în apă, având nişte recompense gustoase şi încurajaţi căţelul să vă urmeze.
Puteţi să-i puneţi lesa, însă acest lucru fiind doar pentru siguranţa lui, nicidecum pentru a îl forţa! Nu forţaţi căţelul să intre în apă! Mergeţi înapoi spre el dacă vedeţi că nu are curaj şi încurajaţi şi lăudaţi fiecare pas pe care îl face înspre şi în apă. Puteţi arunca şi aici recompense plutitoare pe care căţelul să le “pescuiască” singur de pe suprafaţa apei.

Aveţi grijă în cazul apei de mare […]

By |aprilie 29th, 2014|Educație și Comportament|Comentariile sunt închise pentru Câine la apă

Vaccinarea câinelui

Vaccinarea câinelui dumneavoastră reprezintă unul dintre cei mai importanţi şi uşori paşi pentru a îi asigura o viaţă lungă şi sănătoasă.
Ce este un vaccin?
Vaccinurile pregătesc sistemul imun al căţelului pentru a lupta împotriva microorganismelor (virusuri, bacterii, chiar paraziţi) ce pot să producă boli deosebit de grave, de multe ori fatale. Vaccinurile conţin antigene ce mimează structura microbilor, dar fără a produce boala, astfel că atunci când căţelul va fi expus unei boli, sistemul imun va recunoaşte microbul şi îl va elimina rapid şi eficient.
Când trebuie să îmi vaccinez câinele?
Fiecare medic veterinar foloseşte propriul protocol de vaccinare, ce depinde în mare parte de produsul comercial folosit. O schemă de vaccinare obişnuită arată astfel:

la 6 săptămâni – vaccin contra parvovirozei (sau contra parvovirozei şi jigodiei)

la 8 săptămâni – se repetă primul vaccin (împotriva parvovirozei şi jigodiei)

la 10 săptămâni – vaccin polivalent (împotriva jigodiei, hepatitei infecţioase, parvovirozei, parainfluenţei şi leptospirozei)

la 12 săptămâni – se repetă vaccinul polivalent şi se imunizează şi împotriva rabiei

Câinii adulţi se vaccinează o dată pe an, cu vaccin polivalent şi antirabic.
Acestea sunt cele mai importante boli prevenite prin vaccinare, însă există şi vaccinuri împotriva microsporozei (o ciupercă microscopică ce afectează pielea), giardiei (un parazit unicelular ce atacă sistemul digestiv), bolii Lyme (borelioza – o boală transmisă de căpuşe), coronavirozei (uneori inclus în vaccinul polivalent) şi împotriva tusei de canisă (este cerut de majoritatea pensiunilor canine pentru căţeii ce îi cazează).
Ce mai trebuie să ştiţi?
La fel ca şi orice produs introdus în organism, şi vaccinurile pot cauza reacţii adverse. De regulă, este vorba doar de o mică umflătură la locul injecţiei, apatie şi o uşoară reacţie febrilă. Dacă manifestările sunt mai grave de atât, este absolut esenţial să duceţi căţelul la veterinar în cel […]

By |aprilie 29th, 2014|Îngrijire și sănătate|Comentariile sunt închise pentru Vaccinarea câinelui

Adopta un catel abandonat de la Ecarisaj, aprilie 2014

  Sambata, 5 aprilie 2014 va asteptam in numar cat mai mare in Piata Mihai Viteazu – zona pietonala (vis-a-vis de      cinema Florin Piersic), pentru a adopta un catel abandonat de la ecarisajul din Cluj Napoca. 
  Chiar daca nu doriti sa adoptati, va rugam si fiti alaturi de noi in aceasta actiune si sa le dati putina atentie si o  mangaiere cateilor adusi de la Ecarisaj. Sunt catei extrem de cuminti, frumosi si destepti, care cu siguranta nu va  vor lasa indiferenti de soarta lor.

In cazul in care nu sunteti sigur ca doriti sa va mariti familia cu un catel, acesta este momentul cel mai potrivit pt. a va decide. Vor fi la dispozitia dvs. cu sfaturi medici veterinari, medic rezident in psihiatrie-pediatrie, echipa de dresaj Joker K9 si bineinteles peste 20 de voluntari Nuca, ce va vor da toate detaliile legate de catelul care va intereseaza!
Multumim tuturor care ne sunteti alaturi intr-un fel sau altul 🙂 ! Ne vedem curand!!!
Dupa o zi frumoasa, cu un pic de soare si un pic de ploaie, ne-am intors acasa fericiti, pentru ca 17 catei au putut sa mearga la casuta lor. Multumim tuturor celor care au facut din ziua de azi o zi minunata: echipei de voluntari NUCA, medicilor de la Centrul de gestionare a cainilor fara stapan al Primariei Cluj, adoptatorilor care au ales un catel si nu in ultimul rand fosterilor care nedorind ca cei 9 catei ramasi sa se intoarca la Centru au luat in cazare temporara toti cateii neadoptati. Va multumim!

By |aprilie 12th, 2014|Evenimente|Comentariile sunt închise pentru Adopta un catel abandonat de la Ecarisaj, aprilie 2014

Zilele Psihopedagogiei Speciale – 3-5 Decembrie 2013

3,4 si 5 Decembrie 2013, cu ocazia zilelor psihopedagogiei speciale am fost prezenți pe holul Facultăţii de Psihologie de pe str. Sindicatelor. Voluntarii asociaţiei v-au pregătit multe bunătăţi şi lucruşoare făcute de ei, numai bune de oferit cadou celor dragi de sărbători.

Toate produsele care au fost vandute si toate donatiile primite au fost folosite pentru a ajuta animăluţele pe care le avem în grijă să se bucure de o iarnă călduroasă.

Vă mulţumim că ați fost alături de noi și de această dată!

By |decembrie 20th, 2013|Evenimente|Comentariile sunt închise pentru Zilele Psihopedagogiei Speciale – 3-5 Decembrie 2013