de Amy Marie Adams

Dupa ce a murit Chelsea am asteptat 3 ani inainte sa ma decid sa aduc un alt caine in viata mea. Mi s-a rupt inima cand am pierdut-o, o fiinta plina de viata care m-a insotit pas cu pas. E aproape dramatic sa realizezi ca probabil vom trai mai mult decat toti prietenii nostri blanosi.

Decizia de a avea grija de un alt catel a fost una serios si foarte bine gandita. Adoptia unui animal presupune timp si responsabilitate pe termen lung. Astfel in 2008, cand programul meu mi-a permis sa fiu mai mult timp acasa, m-am hotarat sa am grija de o alta fiinta. Oricum, intotdeauna am iubit cainii.

Chelsea. RIP

Chelsea (1990-2005). RIP

Ca si copil a fost o vreme in care ma gandeam sa devin veterinar. Acest lucru nu s-a intamplat insa. Toate tragediile si toate animalele bolnave aduse zilnic intr-un cabinet, ar fi fost mult prea mult pentru mine din punct de vedere emotional. Inima mea e prea moale si ca o persoana orientata spre vizual, multe imagini imi raman in minte mult mai mult decat as dori. Dar acest lucru nu a insemnat ca as putea sa traiesc fara un caine.

Asa ca am inceput sa ma uit la poze vechi si sa caut pe YouTube video-uri cu caini cunoscuti sau nu, pui dragalasi si catei adulti. Personal, eram interesata sa adopt un caine adult. Inspirata de toata dragostea pe care o raspindeau fiintele acestea blanoase, am inceput sa caut o organizatie de protectia animalelor in Cluj-Napoca, unde locuiam. Asa am gasit pagina NUCA, unde am vazut poza unui catel pe nume Kiki. A fost dragoste la prima vedere si, inainte sa ma razgandesc, am si stabilit o intalnire.

Kiki cu jucaria ei

Kiki cu jucaria ei

Kiki avea un an si operatia pe care a avut-o era deja complet vindecata. A fost salvata de un voluntar, care a adus-o la clinica universitatii, dupa ce a fost lovita de o masina.

Inainte sa plece cu mine a tras o fuga in jurul cladirii universitatii impreuna cu Ursi, prietena ei cu 3 picioare. Nu am putut sa o adopt si pe ea, dar am fost bucuroasa ca macar Kiki si-a gasit o casuta la mine.

Kiki de dimineata

Kiki de dimineata

In decursul aceluiasi an ne-am mutat in alt cartier si Kiki s-a imprietenit cu Nerica (dupa cateva intalniri nu tocmai placute). Nerica locuia pe strada si cand vremea a inceput sa se raceasca, am convins-o sa vina acasa cu noi.

Lui Kiki (stanga) si Nerica (dreapta) le place sa pozeze, dupa cum se vede din aceasta imagine.

Lui Kiki (stanga) si Nerica (dreapta) le place sa pozeze, dupa cum se vede din aceasta imagine.

Nu locuim totusi la tara si nici intr-o pictura de Van Gogh, ci intr-un apartament in oras, cu balcon.

Nerica si Kiki, odihnindu-se impreuna in patutul lor de pe balcon.

Nerica si Kiki, odihnindu-se impreuna in patutul lor de pe balcon. Nu va lasati pacaliti de aparente….amandoua dorm in casa.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru a exprima ce minunat e sa le am pe amandoua in viata mea. Asa ca doresc sa spun cateva cuvinte despre asociatia care m-a ajutat sa o iau pe Nerica de pe strada si care a salvat-o pe Kiki.

Aceasta se numeste NUCA – o asociatie apolitica si non-profit, pe baza de voluntariat si cu oameni care si fac ceea ce si-au propus sa faca. Scopul lor este sa reduca numarul de animale abandonate, prin campanii de sterilizare, sa intermedieze si incurajeze adoptia responsabila si sa invete oamenii sa respecte orice forma de viata.

Nerica si Kiki dupa o plimbare lunga in parc.

Nerica si Kiki dupa o plimbare lunga in parc.

Nu imi pot imagina viata fara dragostea nepieritoare si neconditionata a cateilor mei si de aceea am scris acest articol sa incurajez pe oricine sa se gandeasca serios la posibilitatea de a adopta un animal – care va deveni apoi un tovaras de viata: pentru ca noi avem nevoie de caini, iar cainii au nevoie de o casa.

***

Acest articol a fost preluat si tradus de pe:  https://niume.com/pages/post/?postID=91198