La începutul lui februarie 2012 am citit pe Facebook un mesaj prin care se cerea ajutor pentru găzduirea temporară (foster) a unor căţei de circa 2 luni care fuseseră abandonaţi pe un ger cumplit la ghena de gunoi, băgați într-o cutie de detergent.

Era prima oară când întâlneam termenul de foster. Impresionatăde mesaj, m-am sfătuit cu prietenul meu, Alex, şi am hotărât că putem ajuta atât căţeii, cât şi persoana care-i salvase şi care acum era copleşită de responsabilitatea îngrijirii atâtor căţei, pe lângă câinii pe care îi avea deja. Aşa că am sunat – şi după câteva ore aveam acasă o mogâldeaţă pufoasă şi neagră pe care am botezat-o Tania. Eram emoţionaţi şi bucuroşi, în prima noapte nici n-am prea dormit. Eram mereu atentă la Tania, la cum respiră, dacă îi e bine etc :).

Aşa a început experiența noastră ca fosteri, care continuă şi acum. Amândoi ne doream şi un căţel (aveam un motan pe nume Sasha, care a fost foarte înţelegător şi ne-a sprijinit în decizia noastră de a aduce câini în casă 🙂 ), dar n-aveam experienţă directă de convieţuire şi lucru cu câini. A trebuit să ne deschidem minţile, inimile şi casa, să ne facem timp, să învăţăm, să fim răbdători şi empatici, să încercăm să înţelegem cum funcţionează mintea unui câine, cum trebuie să te comporţi cu ei, cum să-i ajuţi să depăşească traumele suferite, cum să-i pregăteşti cât mai bine pentru a putea fi adoptaţi cu succes.

După aproape doi ani şi opt câini ţinuţi în foster, e clar că a meritat experienţa, că vom continua cât vom putea pentru că e minunat să ştii că un câine de care nu i-a păsat nimănui sau, mai rău, căruia chiar i s-a dorit moartea, poate duce o viaţă fericită alături de oameni care îl iubesc. Ne-am bucurat de fiecare câine pe care l-am găzduit, i-am iubit, ne-am distrat cu ei, dar ne-a fost şi greu uneori, am mai luat câte o scurtă pauză între câini ca să ne recalibrăm :). Mereu e greu când pleacă un câine, deşi ştim prea bine că adopţia e un mare succes pentru noi. Dar suferinţa trece şi rămâi cu amintirile frumoase. Şi oricum, suferinţa despărţirii nu se compară cu suferinţa pe care au îndurat-o de-a lungul vieţii aceşti câini.

Nu facem asta doar pentru a ajuta câinii, ci şi pentru a-i ajuta pe cei care îşi petrec tot timpul salvând şi ajutând câini abandonaţi şi maltrataţi, care sunt copleşiţi de amploarea pe care o are acest fenomen la noi şi care au nevoie de sprijin şi de implicare din partea oamenilor, a câtor mai mulţi oameni.

1474563_706578409355322_1067169158_n

Smara. Caz tipic şi crud de abandon, Smara a fost găsită în aprilie 2012 abandonată la marginea drumului într-o comună din Cluj. Fusese prinsă cu ajutorul unei pături roz (!) şi băgată într-un sac. Experienţa asta a traumatizat-o foarte tare şi au fost necesare luni de zile de grijă şi iubire ca să-şi depăşească fricile şi să devină un câine prietenos şi echilibrat. Acum se bucură de o viaţă tihnită alături de familia ei din Germania.

1480617_706578492688647_2128295423_n

Django a fost salvat de la Ecarisaj, era într-o stare îngrozitoare, extrem de slab, cu probleme de sănătate şi lipsit de vlagă. Înainte să ajungă la noi a avut parte de un foster care l-a pus pe picioare şi care i-a oferit un cămin plin de căldură şi iubire. A fost apoi adoptat, însă adopţia nu a reuşit şi Django s-a întors în foster. La noi nu a apucat să stea foarte mult, din fericire, pentru că a fost adoptat, însă ne-am bucurat mult de frumuseţea, calmul şi blândeţea lui.

1470297_706578469355316_423076450_n

Lady a fost abandonată împreună cu mama ei şi încă patru fraţi în vara lui 2011 la tomberoanele de gunoi din pădurea Făget de lângă Cluj. E o căţeluşă blândă şi timidă care a stat mult în foster, încă de când era puiuţ. La noi a ajuns cu puţin timp înainte de adopţie pentru a avea parte de cât mai multă atenţie şi pentru a deveni mai sociabilă. Familia din Germania care a adoptat-o îl adoptase anterior şi pe Athos, ceea ce pentru noi a fost o mare bucurie pentru Lady şi Athos de cunoşteau din perioada petrecută în foster la doamna care a avut grijă de ei mai bine de un an. Asta a ajutat-o mult pe Lady să se integreze mai uşor în noua ei familie.

1459249_706578402688656_1430601624_n

Tania. Primul căţel luat în foster, cea mai intensă experienţă, pentru că a fost prima. Pentru că era pui, a fost mult de muncă cu ea şi pentru că era neagră a durat un pic până a fost adoptată. A stat mai bine de trei luni la noi şi când a plecat în Germania am plâns o săptămână după ea. Mi se părea cel mai frumos şi adorabil câine din lume. Noroc că l-am luat imediat pe următorul, asta ne-a mai abătut atenţia.

1483437_706578406021989_2142927298_n

Nils. După ce o avusesem în foster pe pitica de Tania, Nils ni s-a părut mare, foarte serios şi reţinut. Mă gândeam oare cum o să ne descurcăm, pentru nu aveam experienţă cu câini adulţi. Nils ne-a venit însă în ajutor prin felul în care s-a comportat şi am învăţat enorm de la el, ceea ce ne-a ajutat în relaţiile cu ceilalţi câini care aveau să urmeze. Un câine demn şi respectuos, iubitor şi jucăuş care şi-a găsit un cămin fericit. Ne va fi mereu dor de el.

1484332_706578462688650_198023592_n

Athos este un câine salvat de pe stradă, după ce a fost lovit de o maşină şi a fost rănit la piciorul stâng din spate. A stat în foster mai bine de un an, cea mai mare parte la curte, alături de alţi căţei, apoi la noi. De el ne-am ataşat cel mai mult, ne e dor de el şi ne bucurăm când aflăm veşti de la cei care l-au adoptat. Athos e student acum:), învaţă să fie câine de terapie. Suntem siguri că o să fie de ajutor multor oameni.

1379694_706581419355021_1181009564_n

Dixie a fost găsită în comuna Apahida de lângă Cluj, în timpul unei campanii de sterilizare şi microcipare desfăşurată de Asociaţia Nuca. Mama ei trăia pe lângă un bloc, unde a şi fătat câţiva pui. Când a fost găsită, Dixie avea o probleme cu o lăbuţa (îi fusese ruptă) însă s-a vindecat complet. Mică, pufoasă, veselă şi jucăuşă ca toţii căţeii, ne-a distrat, ne-a înduioşat, ne-a exasperat uneori cu energia şi prostioarele ei. A fost adoptată de o familie din Germania, care l-a luat şi pe fratele ei, Lilu. Acum au alte nume, au crescut, sunt frumoşi şi fericiţi, alături de celălalt căţel al familiei.

1460015_706578516021978_946305121_n

Schumi. El e băiatul pe care îl avem acum în foster şi care urmează să plece în curând în Germania. A fost preluat de Asociaţia Nuca din comuna Iclod, jud. Cluj, în timpul unei campanii de sterilizare şi microcipare desfăşurată acolo. A fost botezat aşa pentru că a alergat mult după maşina asociaţiei până a fost văzut, iar când maşina s-a oprit, Schumi a sărit în maşină şi nu s-a mai dat jos . Îi plac în continuare maşinile, dar şi oamenii, câinii, pisicile, jucăriile, plimbările, joaca, somnul, canapeaua, fotoliul, ploaia, bălţile etc. etc. E un căţel foarte vesel şi tonic. „

Alt Foster Nuca îşi aminteşte:

Dodo

Dodo e un motănel pe care l-am luat în foster în primăvara acestui an, după ce fusese găsit plimbându-se dezorientat în mijlocul drumului, foarte slăbuţ, răcit şi plin de purici. Din prima clipă mi-a arătat că e un pisoi plin de energie, foarte comunicativ şi dornic de afecţiune, după ce termina de-mi vânat picioarele sub plapumă, mereu venea să doarmă lângă mine pe pernă. Deşi pisicile negre în general nu sunt alese foarte repede, Dodo a avut mare noroc şi a fost adoptat în Germania de îndată ce a avut vârsta necesară pentru a pleca. Acum face parte dintr-o familie numeroasă, unde are multe pisici dar şi căţei cu care se înţelege de minune.”

lambda

Lambda a fost cea mai mică pisicuţă pe care am îngrijit-o vreodată, avea doar 4 zile şi era extrem de slăbită. Fusese aruncată într-o curte împreună cu fratele ei, dar el murise chiar înainte să ajungă la mine în foster. La început, nu îndrăzneam să o las nici măcar o clipă singură, o purtam cu mine în buzunar şi mereu verificam dacă încă respiră. Am hrănit-o cu biberonul din 2 în 2 ore, iar pe zi ce trece ea a crescut tot mai mare şi mai  încrezătoare. Dodo, motănelul negru pe care îl aveam încă în foster, s-a ataşat imediat de ea şi au devenit nedespărţiţi. El mereu venea lânga ea când o auzea plângând si o liniştea.

A fost o experienţă extraordinară să o văd pe Lambda cum se transformă într-o pisică adevărată, cum şi-a deschis pe rând ochişorii, prima expediţie prin casă, cum a învăţat să se caţere în pat, cum a învăţat că există şi altă mâncare înafară de lapte, primul salt la mine în braţe. Mi-a fost foarte greu să mă despart de ea, însă a fost adoptată de nişte oameni absolut minunaţi care au insistat să păstrăm legătura, astfel că o pot vedea crescând chiar dacă e la mii de kilometri distanţă.”

galusca

Găluşca e una din 5 pisoi care au fost aruncaţi la tomberon vara aceasta când aveau doar câteva zile. Deşi toţi 5 mi-au fost extrem de dragi, ea de la început a fost specială. Când fraţii ei urlau din răsputeri după mâncare, ea se strecura pe lângă mine şi pornea în aventuri grandioase de explorare a casei, deşi încă nici nu ştia să umble.

A rămas la fel de curioasă şi când a crescut, mereu pofticioasă şi foarte vorbăreaţă. Nu se temea de nimic, nici măcar de căţeii ce mai veneau în vizită la mine. A ajuns de curând în Germania, şi precum mă şi aşteptam, n-a fost deloc sperioasă sau timidă, din primele momente s-a apucat să exploreze şi să cunoască pe toată lumea de acolo. Acum o cheamă Lucy, e foarte răsfăţată de noua familie şi se înţelege grozav cu celelalte pisici ale lor.”

ira

Ira este prima căţeluşă pe care am luat-o în foster, până să ajungă ea la noi, avusesem parte doar de pisici. Fusese găsită de un alt voluntar al asociaţiei într-o stare jalnică, slabă şi foarte traumatizată.  După ce a pus-o Jean pe picioare, a ajuns la mine deoarece îmi doream  foarte mult să iau în foster un căţel, iar Ira dovedise că se înţelege foarte bine cu pisicile.  La început era extrem de timidă şi speriată, stătea doar în colţul ei cu coada între picioare şi nu îndrăznea să se mişte. Am avut puţin de lucrat cu ea, însă după 2-3 săptămâni a început să îşi dea drumul şi să ne arate personalitatea ei. Mulţi prieteni mi-au spus că ar trebui să mă rezum la pisici, pentru că n-aş putea avea grijă de un câine. Fiind o persoană mai leneşă, nu tocmai matinală şi nici activă, aceaşi problemă mi-am pus-o şi eu, dar am descoperit că relaţia pe care o am cu Ira nu e doar în avantajul ei, ci şi al meu.  De când sunt foster NUCA am reuşit să îmi impun un program zilnic, ieşind mereu la plimbare am descoperit bucăţele din Cluj care nici nu ştiam că există, iar acum aştept la fel de mult ca şi Ira o zi cu soare ca să putem merge împreună prin pădure. În fiecare dimineaţă merg cu ea la covrigăria de lângă bloc, apoi stau la poveşti cu vecinii mei, în timp ce Ira aleargă împreună cu căţeii lor.”