Felicitări pentru faptul că ați decis să adoptați un cățel! Din păcate, primele zile, sau chiar săptămâni, pot fi mai dificile, dar merită efortul! Urmeaza 10-15 ani în care noul dumneavoastră prieten va fi alături și va face să merite din plin efortul inițial.

Pentru ca noul membru al familiei să se adapteze mai ușor, precum și dumneavoastră, va trebui să luați niște măsuri îniante de a-l aduce acasă.

1. Faceți o ședință de familie: stabiliți care vor fi responsabilitățile fiecăruia, ce va avea voie cățelul să facă și ce nu. Într-o familie în care nu există reguli, câinele va deveni șeful și va face ce dorește. Stabiliți orele de masă, ce va mânca, cine, cât și când îl plimbă, unde va dormi, ce veți face cu el în vacanță, la ce medic veți merge, cum îl veți educa (să meargă în lesă, sa aștepte – alegeți ajutor profesional sau îl dresați în casă?), în ce camere va avea voie și orice altceva este relevant pentru creșterea și educarea câinelui.

2. Achiziționați toate accesoriile necesare: lesă, ham/zgardă, boluri pentru apă și mâncare, coșuleț pentru dormit, jucării, hrană și recompense.

3. Aduceți-l acasă când aveți câteva zile libere: îl veți ajuta să se adapteze mai ușor la noua familie, va învăța programul de mers afară și va putea fi urmărit pentru a-i fi corectate greselile.

Dacă adoptați un cățel NUCA, cel mai probabil este deja învățat să facă afara și are toate procedurile medicale la zi. Cu toate astea, cel mai bine este ca odată ce adoptați cățelul, să mergeți la medicul veterinar pentru un examen clinic, pentru a vedea dacă toate vaccinurile și deparazitările sunt la zi!, pentru a verifica microcipul sau implanta unul și a stabili când se va face sterilizarea dacă nu este deja sterilizat. Cereți sfaturi legate de alimentația câinelui și urmați-le.

Acum ați ajuns cu patrupedul acasă! Ce este de făcut?

1. Limitați-i accesul în casă inițial, dați-i timp să se acomodeze cu spații mici și apoi tot mai mari.

2. Dacă aveți și alte animăluțe sau copii, nu îi lăsați împreună nesupravegheați câteva zile, până când sunteți siguri că s-au imprietenit suficient.

3. Faceți-i un program strict de ieșit afară. Un puiuț poate să aibă nevoie „să meargă la toaletă” și de 10 ori pe zi, în timp ce un adult poate avea nevoie doar de trei ori pe zi. Dați-i timp să se acomodeze la noul program de ieșit afară și nu îl bateți dacă se întâmplă “accidente”, recompensați-l când face afară.

4. Dacă nu vă descurcați cu educația lui, cereți ajutorul unui profesionist, vă va ajuta să înțelegeți mai bine câinele și să evitați niște greșeli care perpetuate in timp, duc la probleme de comportament mai greu de corectat ulterior.

5. În primele zile, evitați vizitele prietenilor, pentru a da voie câinelui să se acomodeze cu familia. Dacă aveți totuși musafiri, rugați-i să vă ajute la educație, de exemplu să mângăie câinele doar când nu mai sare, sau să nu îi ofere „gustări”.

Nu uitați, un cățel învață foarte repede ce are voie să facă și ce nu! Nu îl învățați greșit de la început. Un câine educat nu vă face probleme, iar viața devine mult mai frumoasă alături de el!