Despre de toate

  • PermalinkGallery

    Motivul pentru care multe organizații de protecție a animalelor renunță

Motivul pentru care multe organizații de protecție a animalelor renunță

de Bettina Marie Schneider
Partea problematică a lucrului în beneficiul animalelor este că presupune lucrul cu oamenii.
Oamenii sunt dificili. Cei care înțeleg și adoră animalele nu sunt, de obicei, niște mari filantropi. Oamenii care se implică activ în bunăstarea animalelor au adesea o viață complicată, motiv pentru care au și ales să se implice. Nici eu nu fac excepție. Dar dacă chiar ne dorim ca munca noastră să aibă impact, trebuie să colaborăm!
Desigur, poți avea un impact și dacă acționezi pe cont propriu. Dar dacă te implici de unul singur, fără ajutorul unei organizații, în scurt timp ajungi la capătul puterilor. Un singur individ nu poate lucra la fel de mult, nu poate da chitanţă pentru donaţii, nu are resursele financiare atât de necesare pentru a ajuta pe cât de mult şi-ar dori. Dar odată ce te implici, cu siguranţă vrei să ajuţi cât mai mult!
De aceea am făcut ce nu mi-am dorit niciodată să fac, adică am înfiinţat o organizaţie. Asta s-a întâmplat în urmă cu 18 luni şi de atunci n-a trecut o zi în care să nu mă bucur de ce am reuşit să realizăm până acum, dar în care să nu mă acuz pentru că am pus în practică această idee prostească în ciuda intuiției. Fiindcă preţul plătit a fost libertatea.
Cei mai mulți dintre prietenii organizaţiei noastre nici măcar nu știu cine se află în spatele acţiunilor pe care le întreprindem, până şi colaboratorii noştri înţeleg cu greu ce înseamnă ca cineva să împingă acest bolovan la deal,  365 de zile pe an, şi cum devine el din ce în ce mai greu pe zi ce trece. Nimeni nu-şi poate imagina ce înseamnă să conduci o companie ai cărei clienți (animale […]

By |februarie 21st, 2017|Curiozități|Comentariile sunt închise pentru Motivul pentru care multe organizații de protecție a animalelor renunță

Când miturile ciudate înlocuiesc bunul simț

de Kelly Gorman Dunbar

În primăvara lui 2009 mă aflam în Oregon și prezentam unui mic grup de oameni încântători din Corvallis, programul Open Paw Shelter. În timpul celor trei zile de workshop, personalul, voluntarii și cu mine
am lucrat cu mulți câini minunați care erau dați spre adopție. Un câine anume mi-a atras atenția și mi-a furat inima; era un mic Sheltie care nu avea nume. „Sheltie,” după cum am botezat-o cu atâta creativitate, avea în mod sigur cel puțin 12 ani și era extrem de educată, dulce ca o bomboană. Era evident că fusese iubită și îngrijită bine, așa că s-a ivit întrebarea „Cum de ajunge un astfel de câine într-un adăpost?” Am aflat că fusese luată de pe stradă. Hm.

În timpul workshopului un reporter a vizitat adăpostul ca să afle mai multe despre programul nostru. Carisma lui „Sheltie” a făcut ca ea să fie câinele fotografiat alături de mine pentru articolul publicat ulterior în ziarul local. După o săptămână aflu că „Sheltie” nu se mai află în adăpost. Uraaa! Un om de pe pământul ăsta a privit dincolo de vârsta ei înaintată, i-a văzut frumusețea interioară și a adoptat-o!

Ei bine, lucrurile n-au stat chair așa…

Am aflat ulterior că „Sheltie” avea deja un cămin al ei, precum și o mică problemă cardiologică. Stăpânii ei o iubiseră, după cum se vedea și din comportamentul ei și din felul ei de a fi. Totuși, într-o zi „Sheltie” dispăruse și când stăpânii ei au văzut că nu o găsesc imediat, au presupus că „a mers în pădure ca să moară.” Așa că au renunțat să o mai caute. Pentru că, știți voi, câinii pleacă de acasă ca să moară singuri. Este chemarea naturii!

Imaginați-vă cât de surprinși au fost s-o […]

By |august 24th, 2015|Curiozități|Comentariile sunt închise pentru Când miturile ciudate înlocuiesc bunul simț