Mult timp am considerat că dresajul e bun doar pentru că sunt simpatici cățeii care știu să faca tot felul de șmecherii.

Dar îmi dau seama că m-am înșelat amarnic. De fapt, între dresaj și educație nu poți să tragi o linie foarte clară, iar dresajul este foarte important pentru educație.

Cu un câine care este educat nu ai probleme, știi că vine la tine atunci când îl strigi și nu te temi că va fugi, te așteaptă lângă magazin fără să rupă stâlpul de care e legat, nu sare cu lăbuțele murdare pe prieteni, nu strică straturile din grădină și nu ne face de râs în public. 🙂

În timpul lecțiilor de dresaj – când dresajul îl face proprietarul, recomandat sub supravegerea instructorului, se leagă o relație mai strânsă între om și animal, câinele învață că dacă face ce dorește proprietarul este recompensat și este mult mai receptiv să fie ascultător.

Vizitele la veterinar nu sunt deloc plăcute, dar stresul 65535_504672569545908_1690901375_nproprietarului se poate reduce dacă pacientul este ascultător și stă frumos pe cântar (în șezi), sau pe masă – în poziție șezândă, culcată sau pe o parte, în funcție de manoperele efectuate de medicul veterinar. Dar cel mai important este ca pacientul să asculte proprietarul. Nu de puține ori ajung în cabinete câini pe care proprietarilor le e frică sa pună mâna în cabinet, pentru că s-ar putea să-i muște. Chiar dacă nu se fac manopere dureroase, ci doar neplăcute, un câine s-ar putea să muște, fie pentru că e speriat, fie pentru că e dominant. Printr-o relație strânsă dintre proprietar și animal, în care liderul este omul, astfel de situații pot fi evitate.

Mulți căței sunt abandonați pentru că nu învață regulile casei – rod obiecte, latră sau plâng noaptea, fac pipi unde nu trebuie. Acestea sunt probleme care pot fi rezolvate printr-o educație corectă.

Când adopți un cățel, trebuie să-ți amintești că fiecare interacțiune a lui cu mediul și cu tine este un moment în care învață ceva. Datorită lipsei de experiență sau cunoștințe, foarte mulți proprietari de câini îi învață să aibă un comportament care nu este dorit fără să-și dea seama. Exista mai multe metode de dresaj, dar Asociatia NUCA susține utilizarea metodelor bazate pe întărire pozitivă (positive reinforcement), cum este metoda Clicker Trainer.

Cu un cățel ascultător poți merge pe terasă la un suc, pentru că nu îți este frică că o sa sară pe toata lumea sau că o să răstoarne masa, poți merge cu el în mașină fără să fie ținut de cineva ca să nu sară pe volan și poți pleca de acasă fără să-ți faci griji de dezastrul de care o să ai parte când te întorci. Dar toate acestea presupun răbdare și abiție din parte proprietarului, care trebuie să se intereseze despre metodele de dresaj, și să apeleze la ajutorul persoanelor cu experiență atunci când nu fac față.

Dresorii NUCA – Joker K9