Descrierea blănosului

Bambi este un căţel tânăr care a fost abandonat în cartierul Gheorgheni cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Zgribulit de frig şi înfometat, s-a trezit aruncat în forfota oraşului, cu zeci de oameni trecând pe lângă el, unii ocolindu-l, alţii oferindu-i o mângâiere şi apoi plecând mai departe. Pentru că traficul, gerul sau foamea l-ar fi doborât destul de repede, unul din voluntarii noştri l-a primit în casa lui şi l-a transformat şi pe el într-un membru temporar al foarte numeroasei sale familii.

Odată ajuns în foster, Bambi a demonstrat că este un câine cu mult potenţial, inteligent şi cuminte, dornic să îşi arate recunoştiinţa cu orice ocazie.

Acum el a fost adoptat, a primit numele de Coffee şi profită de fiecare zi pentru a îşi face stăpânii fericiţi. A devenit răsfăţatul familiei, învaţă tot felul de trucuri pentru a primi recompense, aleargă şi se joacă afară, pe scurt duce viaţa pe care orice câine o merită.