Descrierea blănosului

In iunie 2011 o catelusa a fost abandonata impreuna cu cei 5 pui langa tomberoanele de gunoi din Faget. (prima poza) Atunci speram sa putem ajuta sa supravietuiasca macar o parte dintre ei, fiind langa un drum unde se circula cu viteza si o zona unde cainii abandonatii sunt „inlaturati” prin metode primitive. Mare ne-a fost uimirea cand dna Costea s-a oferit sa ia in foster nu unul-doi dintre pui, ci pe femela impreuna cu toti puii ei, desi mai avea in ingrijire muti alti catei si pisici.

Cu toate ca numarul cateilor pe care ii avea in ingrijire a fost prea mare, toti 6 au crescut mari si sanatosi, iar cei care aveau rani s-au facut bine. Toti au fost promovati spre adoptie, insa alegerea lor s-a lasat asteptata mai bine de 1 an! In tot acest timp unii au devenit prea rasfatati iar altii se temeau de straini si masini, dificultati care au ingreunat si mai mult gasirea adoptiei potrivite.

Lady a fost prima care a plecat in Germania, in foster, insa fiind o catelusa cu traume din trecut, a dat e furca fosterului care a fost nevoit sa o duca timp de 7 luni la un curs de dresaj specializat. Cand reabilitarea ei a devenit sa fie vizibila, au inceput vizitele de la si la familiile care si-au exprimat dorinta de a o adopta. Din cele trei familii care o doreau, Lady si-a gasit caminul ei perfect, un cuplu tanar ce nu mai au alte animale de companie si care ii puteau oferi timpul si rabdarea necesara in continuarea reabilitarii.
Din toamna lui 2012 pe Lady o cheama Amy, si cum are parte de multa afectiune si conditii foarte bune, inca mai are uneori „scapari” de socializare. Totusi familia ei nu vede in asta un defect si nici nu se gandesc sa renunte vreodata la Amy, ci ii corecteaza cu blandete greselile si continua sa o tina langa ei tot timpul, inclusiv in vacante! Intre timp, alti 4 din cei 5 pui ai lui Lady si-au gasit adoptii minunate la familii din Germania: Blacky, Johny, Maggy si Sarah. Puiuta Lady, acum adulta si ea – isi asteapta in continuare adoptia si noi vom continua sa depunem toate eforturile ca si ea sa aiba o casuta a ei in cel mai scurt timp.

MULTUMIM FOARTE, FOARTE MULT: asociatiei Fellchen in Not e.V., asociatiei Menschen fur Fellnasen e.V., dnei Natascha Grossbach, dnei Costea Maria, adoptatorilor si bineinteles tuturor celor care au contribuit in orice masura la indelungatul si anevoiosul proces de salvare a acestei cateluse si a puilor ei! ____________________________

Dorim ca prin acest exemplu sa subliniem inca o data mare importanta a sterilizarii la timp si a stoparii abandonului canin! O catelusa cu pui poate ocupa locul in foster pentru 1 sau chiar 2 ani, timp in care nu vom avea cum sa preluam alte urgente, caini rezervati din ecarisaj sau alti catei abandonati care au nevoie de cazare temporara pentru a fi adoptati.